‏ Exodus 9

A cincea urgie: molimă peste animale

1Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească. 2Căci, dacă refuzi să-l lași să plece și continui să-l oprești, 3iată, mâna Domnului va aduce o molimă foarte grea peste vitele tale care sunt pe câmp: peste cai, peste măgari, peste cămile, peste cirezi și peste turme. 4Dar Domnul va face deosebire între vitele lui Israel și vitele Egiptului, pentru ca nimic să nu moară din ce este al fiilor lui Israel’»“.

5 Domnul a hotărât o vreme, zicând: „Mâine Domnul va face acest lucru în țară“. 6În ziua următoare, Domnul a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar dintre vitele fiilor lui Israel n-a murit niciuna. 7Faraon a trimis pe cineva să cerceteze și iată că niciuna dintre vitele fiilor lui Israel n-a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită și tot nu a lăsat poporul să plece.

A șasea urgie: bubele

8 Domnul le-a zis din nou lui Moise și Aaron: „Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptor și Moise s-o arunce spre cer, sub privirea lui Faraon. 9Ea se va transforma într-un praf fin peste toată țara Egiptului și va cauza bube cu puroi pe oameni și pe animale, în toată țara Egiptului“.

10Ei au luat cenușă din cuptor și s-au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat-o spre cer și ea a cauzat bube cu puroi pe oameni și pe animale. 11Vrăjitorii n-au putut să stea înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau și pe vrăjitori, ca pe toți egiptenii. 12Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon, și acesta nu i-a ascultat, așa cum Domnul îi spusese lui Moise.

A șaptea urgie: grindina

13După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dimineață, du-te înaintea lui Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească, 14căci de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul. 15Căci, dacă Mi-aș fi întins mâna și te-aș fi lovit pe tine și pe poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ. 16Dar te-am ridicat tocmai pentru scopul acesta: ca să-ți arăt puterea Mea și, astfel, Numele Meu să fie proclamat pe întreg pământul. 17Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu-l lași să plece? 18Iată, mâine, pe vremea aceasta, voi face să plouă cu o grindină așa de grea, cum n-a mai fost vreodată în Egipt, din ziua când a fost întemeiat și până acum. 19De aceea trimite oamenii ca să adăpostească, la loc sigur, vitele tale și tot ce ai pe câmp. Orice om și orice animal care va fi pe câmp și nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el’»“.

20Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului și-au adăpostit slujitorii și vitele în case, 21dar cei care nu s-au gândit în inima lor la Cuvântul Domnului și-au lăsat slujitorii și vitele pe câmp.

22 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată țara Egiptului: peste oameni, peste animale și peste plantele câmpului din țara Egiptului“. 23Când Moise și-a întins toiagul spre cer, Domnul a trimis tunete și grindină, și a căzut foc pe pământ. Domnul a făcut să plouă cu grindină peste țara Egiptului: 24era grindină și foc scânteind în mijlocul grindinii, o grindină atât de grea, cum n-a mai fost vreodată în toată țara Egiptului de când a devenit ea o națiune. 25Grindina a distrus tot ce era pe câmp în toată țara Egiptului, atât oameni, cât și animale; grindina a distrus toate plantele câmpului și orice copac de pe câmp. 26Singurul loc în care n-a căzut grindină a fost regiunea Goșen, unde locuiau fiii lui Israel.

27Faraon și-a trimis slujitorii să-i cheme pe Moise și Aaron și le-a zis:

‒ De data aceasta am păcătuit. Domnul este drept; eu și poporul meu suntem răi. 28Rugați-vă Domnului, căci ne sunt de ajuns tunetele lui Dumnezeu și grindina! Vă las să plecați; nu mai trebuie să stați.

29Moise i-a răspuns:

‒ Cum voi ieși din cetate, îmi voi ridica mâinile spre Domnul. Tunetele vor înceta și nu va mai cădea grindină, ca să știi că pământul este al Domnului. 30Cât despre tine și slujitorii tăi, știu că nu vă temeți încă de Domnul Dumnezeu.

31Inul și orzul au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic și inul înflorise, 32însă grâul și secara albă n-au fost distruse, pentru că erau recolte târzii.

33Moise a ieșit de la Faraon și din cetate și și-a ridicat mâinile spre Domnul. Atunci tunetele și grindina au încetat, iar ploaia nu s-a mai revărsat pe pământ. 34Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și tunetele au încetat, a păcătuit din nou și și-a împietrit inima, atât el, cât și slujitorii săi. 35Astfel inima lui Faraon s-a împietrit și nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece, întocmai cum spusese Domnul prin Moise.