‏ Amos 9

1Am văzut pe Domnul stînd pe altar. Şi a zis: ,,Loveşte pragul de sus al porţii, ca să se cutremure uşiorii, şi sfărîmă -i peste capetele lor ale tuturora. Rămăşiţa lor însă o voi pierde cu sabia, aşa că niciunul din ei nu va putea să scape fugind, şi niciunul din cei ce vor scăpa, nu va scăpa. 2De ar pătrunde chiar pînă în locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mîna Mea; de s'ar sui chiar în ceruri, şi de acolo îi voi pogorî. 3De s'ar ascunde chiar pe vîrful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi -i voi lua; de s'ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să -i muşte. 4De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi porunci săbiei să -i peardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine. 5Domnul, Dumnezeul oştirilor, atinge pămîntul, şi se topeşte, şi toţi locuitorii lui jălesc. Se înalţă ca rîul Nil, şi se pogoară ca rîul Egiptului. 6El Şi -a zidit cămara în ceruri, Şi -a întemeiat bolta deasupra pămîntului; cheamă apele mării, şi le varsă pe faţa pămîntului. Domnul este Numele Lui! 7,,Nu sînteţi voi oare pentru Mine ca şi copiii Etiopienilor, copii ai lui Israel? zice Domnul. N'am scos Eu pe Israel din ţara Egiptului, ca şi pe Filisteni din Caftor şi pe Sirieni din Chir?`` 8,,Iată, Domnul Dumnezeu are ochii pironiţi peste împărăţia aceasta vinovată, ca s'o nimicesc de pe faţa pămîntului; totuş nu voi nimici de tot casa lui Iacov, zice Domnul.`` 9,,Căci iată, voi porunci, şi voi vîntura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vîntură cu ciurul, fără să cadă un singur bob la pămînt! 10Toţi păcătoşii poporului Meu vor muri de sabie, cei ce zic: ,Nu ne va ajunge nenorocirea, şi nu va veni peste noi.`` 11,,În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărîmăturile, şi -l voi zidi iarăş cum era odinioară, 12ca să stăpînească rămăşiţa Edomului şi toate neamurile peste cari a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va împlini aceste lucruri. 13,,Iată, vin zile, zice Domnul, cînd plugarul va ajunge pe secerător, şi cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăştie sămînţa, cînd mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile. 14Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăş cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mînca roadele. 15Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat -o, zice Domnul, Dumnezeul tău!`
Copyright information for RomCor