‏ Deuteronomy 14

1Voi sînteţi copiii Domnului, Dumnezeului vostru. Să nu vă faceţi crestături şi să nu vă radeţi între ochi pentru un mort. 2Căci tu eşti un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău, şi Domnul Dumnezeul tău te -a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pămîntului. 3Să nu mănînci niciun lucru urîcios. 4Iată dobitoacele pe cari să le mîncaţi: boul, oaia şi capra; 5cerbul, căprioara şi bivolul; zimbrul, capra neagră, capra sălbatică şi girafa. 6Să mîncaţi din orice dobitoc care are copita despicată, unghia despărţită în două şi rumegă. 7Dar să nu mîncaţi din cele ce rumegă numai, sau cari au numai copita despicată şi unghia despărţită în două. Astfel, să nu mîncaţi cămila, iepurele şi iepurele de casă, cari rumegă, dar n'au copita despicată: să le priviţi ca necurate. 8Să nu mîncaţi porcul, care are copita despicată, dar nu rumegă: să -l priviţi ca necurat. Să nu mîncaţi din carnea lor, şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte. 9Iată dobitoacele din cari veţi mînca, din toate cele ce sînt în ape: să mîncaţi din toate cele ce au înotătoare şi solzi. 10Dar să nu mîncaţi din niciunul din cele ce n'au înotătoare şi solzi: să le priviţi ca necurate. 11Să mîncaţi orice pasăre curată. 12Dar iată pe acelea pe cari nu le puteţi mînca: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare; 13şorecarul, şoimul, gaia şi tot ce ţine de neamul său; 14corbul şi toate soiurile lui; 15struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi ce ţine de neamul lui; 16huhurezul, cocostîrcul şi lebăda; 17pelicanul, corbul de mare şi heretele, 18barza, bătlanul şi ce ţine de neamul lui, pupăza şi liliacul. 19Să priviţi ca necurată orice tîrîtoare care sboară: să nu mîncaţi din ea. 20Să mîncaţi orice pasăre curată. 21Să nu mîncaţi din nici o mortăciune; s'o dai străinului care va fi în cetăţile tale, s'o mănînce, sau s'o vinzi unui străin; căci tu eşti un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui. 22Să iei zeciuiala din tot ce-ţi va aduce sămînţa, din ce-ţi va aduce ogorul în fiecare an. 23Şi să mănînci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care -l va alege ca să-Şi aşeze Numele acolo, zeciuiala din grîul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, şi întîii născuţi din cireada şi turma ta, ca să te înveţi să te temi totdeauna de Domnul, Dumnezeul tău. 24Poate cînd te va binecuvînta Domnul, Dumnezeul tău, drumul va fi prea lung ca să-ţi poţi duce zeciuiala acolo, din pricina depărtării tale de locul pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Şi pună acolo Numele Lui. 25Atunci, să-ţi prefaci zeciuala în argint, să strîngi argintul acela în mînă, şi să te duci la locul pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul tău. 26Acolo, să cumperi cu argintul acela tot ce vei dori: boi, oi, vin şi băuturi tari, tot ce-ţi va plăcea, să le mănînci înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi să te bucuri tu şi familia ta. 27Să nu părăseşti pe Levitul care va fi în cetăţile tale, căci n'are nici parte de moşie, nici moştenire cu tine. 28După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea, şi s'o pui în cetăţile tale. 29Atunci să vină Levitul, care n'are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, cari vor fi în cetăţile tale, şi să mănînce şi să se sature, pentrucă Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvinteze în toate lucrările pe cari le vei face cu mînile tale.
Copyright information for RomCor