‏ Exodus 2

1Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi. 2Femeia aceasta a rămas însărcinată, şi a născut un fiu. A văzut că este frumos, şi l -a ascuns trei luni. 3Ne mai putînd să -l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l -a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el, şi l -a aşezat între trestii, pe malul rîului. 4Sora copilului pîndea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întîmple. 5Fata lui Faraon s'a pogorît la rîu, să se scalde; şi fetele cari o însoţeau se plimbau pe marginea rîului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor, şi a trimes pe roaba ei să -l ia. 6L -a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plîngea. I -a fost milă de el, şi a zis: ,,Este un copil de al Evreilor!`` 7Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraon: ,,Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile Evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?`` 8,,Du-te``, i -a răspuns fata lui Faraon. Şi fata s'a dus şi a chemat pe mama copilului. 9Fata lui Faraon i -a zis: ,,Ia copilul acesta, alăptează-mi -l, şi îţi voi plăti.`` Femeia a luat copilul, şi l -a alăptat. 10Copilul a crescut, şi ea l -a adus fetei lui Faraon; şi el i -a fost fiu. I -a pus numele Moise (Scos); ,,căci``, a zis ea, ,,l-am scos din ape.`` 11În vremea aceea, Moise, crescînd mare, a ieşit pe la fraţii săi, şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un Egiptean, care bătea pe un Evreu, unul dintre fraţii lui. 12S'a uitat în toate părţile, şi, văzînd că nu este nimeni, a omorît pe Egiptean şi l -a ascuns în nisip. 13A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi Evrei se certau. A zis celui ce n'avea dreptate: ,,Pentru ce loveşti pe semenul tău?`` 14Şi omul acela a răspuns: ,,Cine te -a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gînd să mă omori şi pe mine, cum ai omorît pe Egipteanul acela?`` Moise s'a temut şi a zis: ,,Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut. 15Faraon a aflat ce se petrecuse, şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon, şi a locuit în ţara Madian. A şezut lîngă o fîntînă. 16Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă, şi au umplut jghiaburile ca să adape turma tatălui lor. 17Dar au venit păstorii, şi le-au luat la goană. Atunci Moise s'a sculat, le -a ajutat, şi le -a adăpat turma. 18Cînd s'au întors ele la tatăl lor Reuel, el a zis: ,,Pentru ce vă întoarceţi aşa de curînd azi?`` 19Ele au răspuns: ,,Un Egiptean ne -a scăpat din mîna păstorilor, şi chiar ne -a scos apă, şi a adăpat turma.`` 20Şi el a zis fetelor: ,,Unde este? Pentruce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi -l să mănînce pîne!`` 21Moise s'a hotărît să locuiască la omul acela, care i -a dat de nevastă pe fiică-sa Sefora. 22Ea a născut un fiu, căruia el i -a pus numele Gherşom (Sînt străin aici); ,,căci``, a zis el, ,,locuiesc ca străin într -o ţară străină.`` 23După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; şi copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei, şi scoteau strigăte desnădăjduite. Strigătele acestea, pe cari li le smulgea robia, s'au suit pînă la Dumnezeu. 24Dumnezeu a auzit gemetele lor, şi Şi -a adus aminte de legămîntul Său făcut cu Avraam, Isaac, şi Iacov. 25Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel, şi a luat cunoştinţă de ei.
Copyright information for RomCor