‏ Genesis 19

1Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Cînd i -a văzut Lot, s'a sculat, le -a ieşit înainte, şi s'a plecat pînă la pămînt. 2Apoi a zis: ,,Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămîneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mîne vă veţi scula de dimineaţă, şi vă veţi vedea de drum.`` ,,Nu``, au răspuns ei, ,,ci vom petrece noaptea în uliţă``. 3Dar Lot a stăruit de ei pînă au venit şi au intrat în casa lui. Le -a pregătit o cină, a pus să coacă azimi şi au mîncat. 4Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrîni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. 5Au chemat pe Lot, şi i-au zis: ,,Unde sînt oamenii cari au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate -i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.`` 6Lot a ieşit afară la ei la uşă, a încuiat uşa după el, 7şi a zis: ,,Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate! 8Iată că am două fete cari nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară, şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai, nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit supt umbra acoperişului casei mele.`` 9Ei au strigat: ,,Pleacă!`` Şi au zis: ,,Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decît lor.`` Şi împingînd pe Lot cu sila, s'au apropiat să spargă uşa. 10Dar bărbaţii aceia au întins mîna, au tras pe Lot înlăuntru la ei în casă, şi au încuiat uşa. 11Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa. 12Bărbaţii aceia au zis lui Lot: ,,Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice, şi tot ce ai în cetate: scoate -i din locul acesta. 13Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plîngere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne -a trimes Domnul, ca să -l nimicim.`` 14Lot a ieşit, şi a vorbit cu ginerii săi, cari luaseră pe fetele lui: ,,Sculaţi-vă,`` a zis el, ,,ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.`` Dar ginerii lui credeau că glumeşte. 15Cînd s'a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicînd: ,,Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, cari se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.`` 16Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mînă, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să -l cruţe; l-au scos, şi l-au lăsat afară din cetate. 17După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: ,,Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Cîmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.`` 18Lot le -a zis: ,,O! nu, Doamne! 19Iată că am căpătat trecere înaintea Ta, şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrîndu-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi peri. 20Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, şi este mică. O! de aş putea să fug acolo,... este aşa de mică... şi să scap cu viaţa!`` 21Şi El i -a zis: ,,Iată că-ţi fac şi hatîrul acesta, şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti. 22Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic pînă nu vei ajunge acolo.`` Pentru aceea s'a pus cetăţii aceleia numele Ţoar. 23Răsărea soarele pe pămînt, cînd a intrat Lot în Ţoar. 24Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc dela Domnul din cer. 25A nimicit cu desăvîrşire cetăţile acelea, toată Cîmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pămînt. 26Nevasta lui Lot s'a uitat înapoi, şi s'a prefăcut într'un stîlp de sare. 27Avraam s'a sculat a doua zi dis de dimineaţă, şi s'a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului. 28Şi -a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora, şi spre toată Cîmpia; şi iată că a văzut ridicîndu-se de pe pămînt un fum, ca fumul unui cuptor. 29Cînd a nimicit Dumnezeu cetăţile Cîmpiei, Şi -a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa. 30Lot a ieşit din Ţoar şi a rămas pe munte, cu cele două fete ale lui, căci s'a temut să rămînă în Ţoar. A locuit într'o peşteră, cu cele două fete ale lui. 31Cea mai mare a zis celei mai tinere: ,,Tatăl nostru este bătrîn; şi nu mai este nici un bărbat în ţinutul acesta, ca să intre la noi, după obiceiul tuturor ţărilor. 32Vino, să punem pe tatăl nostru să bea vin, şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămînţa prin tatăl nostru.`` 33Au făcut dar pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea; şi cea mai mare s'a dus şi s'a culcat cu tatăl ei. El n'a băgat de seamă nici cînd s'a culcat ea, nici cînd s'a sculat. 34A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: ,,Iată, eu m'am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să -i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta, şi du-te de te culcă şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămînţa prin tatăl nostru.`` 35Au dat tatălui lor de a băut vin şi în noaptea aceea; apoi cea mai tînără s'a dus şi s'a culcat cu el. El n'a băgat de seamă nici cînd s'a culcat ea, nici cînd s'a sculat. 36Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor. 37Cea mai mare a născut un fiu, căruia i -a pus numele Moab; el este tatăl Moabiţilor din ziua de azi. 38Cea mai tînără a născut şi ea un fiu, căruia i -a pus numele Ben-Ammi: el este tatăl Amoniţilor din ziua de azi.
Copyright information for RomCor