Genesis 46
1Israel a plecat, cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba, şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său Isaac. 2Dumnezeu a vorbit lui Israel, într'o vedenie noaptea, şi a zis: ,,Iacove! Iacove!`` Israel a răspuns: ,,Iată-mă!`` 3Şi Dumnezeu a zis: ,,Eu sînt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te pogori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare. 4Eu însumi Mă voi pogorî cu tine în Egipt, şi Eu însumi te voi scoate iarăş de acolo; iar Iosif îţi va închide ochii.`` 5Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe cari le trimesese Faraon ca să -l ducă. 6Şi-au luat şi turmele şi averile, pe cari le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s'a dus în Egipt, cu toată familia lui. 7A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui, şi pe toată familia lui. 8Iată numele fiilor lui Israel, cari au venit în Egipt. Iacov şi fiii lui. Întîiul născut al lui Iacov: Ruben. 9Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi. 10-Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu dintr'o femeie Cananită. 11-Fiii lui Levi: Gherşon, Chehat, şi Merari. - 12Fiii lui Iuda: Er, Onan, Şela, Pereţ şi Zarah; dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului. Fiii lui Pereţ au fost: Heţron şi Hamul. - 13Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov şi Şimron. - 14Fiii lui Zabulon: Sered, Elon şi Iahleel. 15Aceştia sînt fiii, pe cari i -a născut lui Iacov Lea în Padan-Aram, împreună cu fiică-sa Dina. Fiii şi fiicele lui alcătuiau în totul treizeci şi trei de inşi. 16Fiii lui Gad: Ţifion, Haggi, Şuni, Eţbon, Eri, Arodi şi Areeli. - 17Fiii lui Aşer: Imna, Işva, Işvi şi Beria; şi Serah, sora lor. Şi fiii lui Beria: Heber şi Malchiel. 18Aceştia sînt fiii Zilpei, pe care o dăduse Laban fetei sale Lea; pe aceştia i -a născut ea lui Iacov. În totul şaisprezece inşi. 19Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif şi Beniamin. - 20Lui Iosif i s'au născut, în ţara Egiptului: Manase şi Efraim, pe cari i -a născut Asnat fata lui Poti-Fera, preotul lui On. - 21Fiii lui Beniamin; Bela, Becher, Aşbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roş, Mupim, Hupim şi Ard. 22Aceştia sînt fiii Rahelei, pe cari i -a născut lui Iacov. În totul patrusprezece inşi. 23Fiii lui Dan: Huşim. 24Fiii lui Neftali: Iahţeel, Guni, Ieţer şi Şilem. 25Aceştia sînt fiii Bilhei, pe care o dăduse Laban fetei sale Rahela; şi pe aceştia i -a născut ea lui Iacov. În totul, şapte inşi. 26Sufletele cari au venit cu Iacov în Egipt şi cari ieşiseră din el, erau în totul şasezeci şi şase, fără să numărăm nevestele fiilor lui Iacov. 27Şi Iosif avea doi fii, cari i se născuseră în Egipt. -Toate sufletele din familia lui Iacov, cari au venit în Egipt, erau în număr de şaptezeci. 28Iacov a trimes pe Iuda înainte la Iosif, ca să -i dea de ştire să -i iasă înainte în Gosen. 29Şi au venit în ţinutul Gosen. Iosif şi -a pregătit carul şi s'a suit ca să se ducă în Gosen, în întîmpinarea tatălui său Israel. Cum l -a văzut, s'a aruncat pe gîtul lui, şi a plîns multă vreme pe gîtul lui. 30Israel a zis lui Iosif: ,,Acum pot să mor, fiindcă ţi-am văzut faţa, şi tu tot mai trăieşti.`` 31Iosif a zis fraţilor săi şi familiei tatălui său: ,,Mă duc să înştiinţez pe Faraon, şi să -i spun: ,Fraţii mei şi familia tatălui meu, cari erau în ţara Canaan, au venit la mine. 32Oamenii aceştia sînt păstori, căci cresc vite; ei şi-au adus oile şi boii, şi tot ce este al lor.`` 33Şi, cînd vă va chema Faraon şi vă va întreba: ,,Cu ce vă îndeletniciţi?`` 34voi să răspundeţi: ,,Robii tăi au crescut vite, din tinereţa noastră pînă acum, atît noi cît şi părinţii noştri.` În felul acesta, veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii sînt o urîciune pentru Egipteni.``
Copyright information for
RomCor