Genesis 47
1Iosif s'a dus să înştiinţeze pe Faraon, şi i -a spus: ,,Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii, şi cu tot avutul lor; şi sînt în ţinutul Gosen.`` 2A luat pe cinci din fraţii lui, şi i -a adus înaintea lui Faraon. 3Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: ,,Cu ce vă îndeletniciţi?`` Ei au răspuns lui Faraon: ,,Robii tăi sînt păstori, cum erau şi părinţii noştri.`` 4Şi au mai zis lui Faraon: ,,Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentrucă nu mai este păşune pentru oile robilor tăi, şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.`` 5Faraon a zis lui Iosif: ,,Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine. 6Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşează pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune -i în fruntea turmelor mele.`` 7Iosif a adus pe tatăl său Iacov, şi l -a înfăţişat înaintea lui Faraon. Şi Iacov a binecuvîntat pe Faraon. 8Faraon a întrebat pe Iacov: ,,Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?`` 9Iacov a răspuns lui Faraon: ,,Zilele anilor călătoriei mele sînt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele, şi n'au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.`` 10Iacov a binecuvîntat iarăş pe Faraon, şi a plecat dinaintea lui Faraon. 11Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi, şi le -a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise Faraon. 12Iosif a hrănit cu pîne pe tatăl său, pe fraţii săi, şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor. 13Nu mai era pîne în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara Canaanului tînjeau, din pricina foametei. 14Iosif a strîns tot argintul, care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, în schimbul grîului, pe care -l cumpărau oamenii, şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui Faraon. 15Cînd s'a sfîrşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi Egiptenii au venit la Iosif, şi au zis: ,,Dă-ne pîne! Pentruce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.`` 16Iosif a zis: ,,Daţi vitele voastre, şi vă voi da pîne în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.`` 17Şi-au adus vitele la Iosif, şi Iosif le -a dat pîne în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi, şi în schimbul măgarilor. Le -a dat astfel pîne în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor. 18Dupăce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor, şi i-au zis: ,,Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s'a sfîrşit, şi turmele de vite au trecut în stăpînirea domnului nostru; nu mai rămîn înaintea domnului nostru de cît trupurile şi pămînturile noastre. 19Pentruce să murim subt ochii tăi, noi şi pămînturile noastre? Cumpără-ne împreună cu pămînturile noastre în schimbul pînii, şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pămînturile noastre. Dă-ne sămînţă să sămănăm, ca să trăim şi să nu murim, şi să nu ne rămînă pămînturile pustii.`` 20Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pămînturile Egiptului; căci Egiptenii şi-au vîndut fiecare ogorul, pentrucă îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpînirea lui Faraon. 21Cît despre popor, l -a mutat în cetăţi, dela o margine hotarelor Egiptului pînă la cealaltă. 22Numai pămînturile preoţilor nu le -a cumpărat, pentrucă era o lege a lui Faraon, dată în folosul preoţilor, cari trăiau din venitul pe care li -l dădea Faraon: de aceea ei nu şi-au vîndut pămînturile. 23Iosif a zis poporului: ,,V'am cumpărat azi cu pămînturile voastre, pentru Faraon; iată, vă dau sămînţă, ca să puteţi sămăna pămîntul. 24La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui Faraon; iar celelalte patru părţi vă vor rămînea vouă, ca să sămănaţi ogoarele, şi să vă hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce sînt în casele voastre.`` 25Ei au zis: ,,Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru, şi vom fi robi ai lui Faraon.`` 26Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas în picioare pînă în ziua de azi, şi după care, a cincea parte din venitu pămînturilor Egiptului este a lui Faraon; numai pămînturile preoţilor nu sînt ale lui Faraon. 27Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s'au înstărit, au crescut şi s'au înmulţit foarte mult. 28Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani. 29Cînd s'a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif, şi i -a zis: ,,Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mîna subt coapsa mea, şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt. 30Ci cînd mă voi culca lîngă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt, şi să mă îngropi în mormîntul lor.`` Iosif a răspuns: ,,Voi face după cuvîntul tău.`` 31Iacov a zis: ,,Jură-mi.`` Şi Iosif i -a jurat. Apoi Israel s'a plecat cu faţa pe căpătîiul patului.
Copyright information for
RomCor