‏ Jeremiah 17

1Păcatul lui Iuda este scris cu un priboi de fer, cu un vîrf de diamant; este săpat pe tabla inimii lor, şi pe coarnele altarelor lor. 2Cum se gîndesc la copiii lor, aşa se gîndesc la altarele lor, şi la idolii şi Astartele lor lîngă copacii verzi, pe dealurile înalte. 3Eu dau la pradă muntele Meu şi ogoarele lui, avuţiile tale, toate vistieriile şi înălţimile tale, din pricina păcatelor tale, pe tot ţinutul tău! 4Din vina ta vei perde moştenirea, pe care ţi -o dădusem; te voi fac să slujeşti vrăjmaşului tău într'o ţară, pe care n'o cunoşti, căci aţi aprins focul mîniei Mele, care va arde totdeauna.`` 5,,Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima dela Domnul! 6Căci este ca un nenorocit în pustie, şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiei, într'un pămînt sărat şi fără locuitori. 7Binecuvîntat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul! 8Căci el este ca un pom sădit lîngă ape care-şi întinde rădăcinile spre rîu; nu se teme de căldură, cînd vine, şi frunzişul lui rămîne verde; în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă.`` 9,,Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de rea; cine poate s'o cunoască? 10,,Eu, Domnul, cercetez inima, şi cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtare lui, după rodul faptelor lui.`` 11Ca o potîrnichie, care cloceşte nişte ouă pe cari nu le -a ouat ea, aşa este celce agoniseşte bogăţii pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale, şi la urmă nu este decît un nebun. 12Scaun de domnie plin de slavă, înălţat dela început, loc al sfîntului nostru Locaş, 13Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi ceice Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine.`` -,,Ceice se abat dela Mine vor fi scrişi pe pămînt, căci părăsesc pe Domnul, izvorul de apă vie.`` 14Vindecă-mă, Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mîntuieşte-mă Tu, şi voi fi mîntuit; căci Tu eşti slava mea! 15Iată, ei îmi zic: ,,Unde este Cuvîntul Domnului? Să se împlinească dar!`` 16,,Şi eu, ca să Te ascult, n'am vrut să nu fiu păstor; nici n'am dorit ziua nenorocirii, ştii; şi ce a ieşit din buzele mele, este descoperit înaintea Ta. 17De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine, căci Tu eşti scăparea mea în ziua nenorocirii! 18Prigonitorii mei să fie acoperiţi de ruşine, dar să nu fiu ruşinat eu; să tremure ei, dar să nu tremur eu! Adu peste ei ziua nenorocirii, loveşte -i cu o îndoită urgie!`` 19,,Aşa mi -a vorbit Domnul: ,Du-te, şi stai la poarta copiilor poporului, pe care intră şi ies împăraţii lui Iuda, şi la toate porţile Ierusalimului, 20şi spune-le: ,Ascultaţi Cuvîntul Domnului, împăraţi ai lui Iuda, tot Iuda, şi toţi locuitorii Ierusalimului, cari intraţi pe aceste porţi!`` 21,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Luaţi seama, în sufletele voastre, să nu purtaţi nici o povară în ziua Sabatului, şi să n'o aduceţi înlăuntru pe porţile Ierusalimului. 22Să nu scoateţi din casele voastre nici o povară în ziua Sabatului, şi să nu faceţi nici o lucrare, ci sfinţiţi ziua Sabatului, cum am poruncit părinţilor voştri.`` 23Dar ei n'au ascultat şi n'au luat aminte: ci şi-au înţepenit gîtul, ca să n'asculte şi să nu ia învăţătură. 24Dacă Mă veţi asculta în adevăr, zice Domnul, şi nu veţi aduce nici o sarcină înlăuntru pe porţile acestei cetăţi, în ziua Sabatului, ci veţi sfinţi ziua Sabatului, şi nu veţi face nici o lucrare în ziua aceasta, 25atunci pe porţile acestei cetăţi vor intra împăraţi şi voivozi, cari vor şedea pe scaunul de domnie al lui David; ei vor veni în cară şi călări pe cai, ei şi voivozii lor, oamenii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului, şi cetatea aceasta va fi locuită în veci. 26Vor veni din cetăţile lui Iuda şi din împrejurimile Ierusalimului, din ţara lui Beniamin, din vale, de pe munte şi dela miazăzi, ca să aducă arderi de tot şi jertfe, să aducă daruri de mîncare şi tămîie, şi să aducă jertfe de mulţămire în Casa Domnului. 27Dar dacă nu veţi asculta cînd vă poruncesc să sfinţiţi ziua Sabatului, să nu duceţi nici o povară, şi n'o aduceţi înlăuntru pe porţile Ierusalimului, în ziua Sabatului, atunci voi aprinde un foc la porţile cetăţii, care va arde casele cele mari ale Ierusalimului şi nu se va stinge.``
Copyright information for RomCor