‏ Jeremiah 27

1La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, a fost rostit către Ieremia din partea Domnului, următorul cuvînt: 2,,Aşa mi -a vorbit Domnul: ,Fă-ţi nişte legături şi nişte juguri, şi puneţi-le la gît. 3Trimete-le împăratului Edomului, împăratului Moabului, împăratului copiilor lui Amon, împăratului Tirului şi împăratului Sidonului, prin trimeşii cari au venit la Ierusalim la Zedechia, împăratul lui Iuda. 4Şi spune-le să spună stăpînilor lor: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, împăratul lui Israel: ,Iatăce să spuneţi stăpînilor voştri: 5,Eu am făcut pămîntul, pe oameni, şi dobitoacele cari sînt pe pămînt, cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu întins, şi dau pămîntul cui Îmi place. 6Acum dau toate aceste ţări în mîinile robului Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi dau chiar şi fiarele cîmpului ca să -i fie supuse. 7Toate neamurile vor fi supuse lui, fiului său, şi fiului fiului său, pînă va veni şi vremea ţării lui, şi o vor supune neamuri puternice şi împăraţi mari. 8Dar dacă un popor sau o împărăţie nu se va supune lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi nu-şi va pleca grumazul supt jugul împăratului Babilonului, voi pedepsi pe poporul acela cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, zice Domnul, pînă îl voi nimici prin mîna lui. 9De aceea, să n'ascultaţi pe proorocii voştri, pe ghicitorii voştri, pe visătorii voştri, pe cititorii voştri în stele, şi pe vrăjitorii voştri, cari vă zic: ,Nu veţi fi supuşi împăratului Babilonului!` 10Căci ei vă proorocesc minciuni, ca să fiţi depărtaţi din ţara voastră, ca să vă izgonesc şi să pieriţi. 11Dar pe poporul care îşi va pleca grumazul supt jugul împăratului Babilonului, şi care -i va fi supus, îl voi lăsa în ţara lui, zice Domnul, ca s'o lucreze şi să locuiască în ea.` 12,Am spus întocmai aceleaşi lucruri lui Zedechia, împăratul lui Iuda: ,Plecaţi-vă grumazul supt jugul împăratului Babilonului, supuneţi-vă lui şi poporului lui, şi veţi trăi. 13Pentruce să muriţi, tu şi poporul tău, de sabie, de foamete şi de ciumă, cum a hotărît Domnul asupra poporului care nu se va supune împăratului Babilonului? 14N'ascultaţi de cuvintele proorocilor cari vă zic: ,Nu veţi fi supuşi împăratului Babilonului!` Căci ei vă proorocesc minciuni; 15,Nu i-am trimes Eu, zice Domnul, ci proorocesc minciuni în Numele Meu, ca să izgonesc şi să pieriţi, voi şi proorocii cari vă proorocesc!` 16Am vorbit şi preoţilor şi întregului popor şi le-am spus: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,N-ascultaţi de cuvintele proorocilor voştri, cari vă proorocesc şi zic: ,Iată că uneltele Casei Domnului vor fi aduse în curînd din Babilon!` Căci ei vă proorocesc minciuni. 17Nu -i ascultaţi; supuneţi-vă împăratului Babilonului, şi veţi trăi. Pentruce să ajungă cetatea aceasta o dărîmătură? 18Dacă sînt ei prooroci şi dacă este cu ei Cuvîntul Domnului, să mijlocească la Domnul oştirilor, pentruca uneltele cari au mai rămas în Casa Domnului, în casa împăratului lui Iuda, şi în Ierusalim, să nu se ducă în Babilon. 19Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor cu privire la stîlpi, la marea de aramă, la temelii şi la toate celelalte unelte cari au mai rămas în cetatea aceasta, 20şi cari n'au fost ridicate de Nebucadneţar, împăratul Babilonului, cînd a luat robi din Ierusalim în Babilon pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi pe toţi mai marii lui Iuda şi Ierusalimului; 21aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, despre uneltele, cari au mai rămas în Casa Domnului, în casa împăratului lui Iuda, şi în Ierusalim: 22,Ele vor fi duse în Babilon, şi vor rămînea acolo pînă în ziua, cînd le voi căuta Eu-zice Domnul-cînd le voi ridica iarăş şi le voi aduce înapoi în locul acesta.``
Copyright information for RomCor