Job 37
1La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot, şi sare din locul ei. 2Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui! 3Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor, şi fulgerul Lui luminează pînă la marginile pămîntului. 4Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui. 5Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe cari noi nu le înţelegem. 6El zice zăpezii: ,Cazi pe pămînt!` Zice acelaş lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi. 7Pecetluieşte mîna tuturor oamenilor, pentruca toţi să se recunoască de făpturi ale Lui. 8Fiara sălbatică se trage într'o peşteră, şi se culcă în vizuina ei. 9Vijelia vine dela miazăzi, şi frigul, din vînturile dela miazănoapte. 10Dumnezeu, prin suflarea Lui, face ghiaţa, şi micşorează locul apelor mari. 11Încarcă norii cu aburi, şi -i risipeşte schinteietori; 12mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pămîntului locuit. 13Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pămîntul, sau ca un semn al dragostei Lui. 14Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu! 15Ştii cum cîrmuieşte Dumnezeu norii, şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său? 16Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvîrşită? 17Ştii pentruce ţi se încălzesc veşmintele, cînd se odihneşte pămîntul de vîntul de miazăzi? 18Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată? 19Arată-ne ce trebuie să -I spunem. Căci sîntem prea neştiutori ca să -I putem vorbi. 20Cine -I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-şi doreşte pierderea? 21Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vînt şi -l va curăţi; 22dela miază-noapte ne vine aurora, şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu! 23Pe Cel Atotputernic nu -L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frînge. 24De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.``
Copyright information for
RomCor