‏ Jude

Copiii surorei tale alese îţi trimet sănătate. Amin1Iuda, rob al lui Isus Hristos, şi fratele lui Iacov, către cei chemaţi, cari sînt iubiţi în Dumnezeu Tatăl, şi păstraţi pentru Isus Hristos: 2îndurarea, pacea şi dragostea să vă fie înmulţite. 3Prea iubiţilor, pe cînd căutam cutot dinadinsul să vă scriu despre mîntuirea noastră de obşte, m'am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. 4Căci s'au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osînda aceasta, oameni neevlavioşi, cari schimbă în desfrînare harul Dumnezeului nostru, şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpîn şi Domn Isus Hristos. 5Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi odată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n'au crezut. 6El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri vecinice, în întunerec, pe îngerii cari nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa. 7Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, cari se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc vecinic. 8Totuş oamenii aceştia, tîrîţi de visările lor, îşi pîngăresc la fel trupul, nesocotesc stăpînirea şi batjocoresc dregătoriile. 9Arhanghelul Mihail, cînd se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n'a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: ,,Domnul să te mustre!`` 10Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc, şi se pierd singuri în ceeace ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte. 11Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S'au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de cîştig! Au pierit într'o răscoală ca a lui Core! 12Sînt nişte stînci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi, şi se îndoapă deabinele; nişte nori fără apă, mînaţi încoace şi încolo de vînturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, desrădăcinaţi; 13nişte valuri înfuriate ale mării, cari îşi spumegă ruşinile lor, nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunerecului pentru vecie. 14Şi pentru ei a proorocit Enoh, al şaptelea patriarh dela Adam, cînd a zis: ,,Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, 15ca să facă o judecată împotriva tuturor, şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi, de toate faptele nelegiuite, pe cari le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară, pe cari le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.`` 16Ei sînt nişte cîrtitori, nemulţămiţi cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufaşe, şi slăvesc pe oameni pentru cîştig. 17Dar voi, prea iubiţilor, aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos. 18Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, cari vor trăi după poftele lor nelegiuite. 19Ei sînt aceia cari dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, cari n'au Duhul. 20Dar voi, prea iubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfîntă, rugaţi-vă prin Duhul Sfînt, 21ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa vecinică. 22Mustraţi pe cei ce se despart de voi; 23căutaţi să mîntuiţi pe unii, smulgîndu -i din foc; de alţii iarăş fie-vă milă cu frică, urînd pînă şi cămaşa mînjită de carne. 24Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, 25singurului Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpînire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin
Copyright information for RomCor