‏ Judges 9

1Abimelec, fiul lui Ierubaal, s'a dus la Sihem la fraţii mamei lui, şi iată cum le -a vorbit atît lor cît şi la toată familia casei tatălui mamei sale: 2,,Spuneţi, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem: ,Este mai bine pentru voi ca şaptezeci de oameni, toţi fii ai lui Ierubaal, să stăpînească peste voi, sau un singur om să stăpînească peste voi?` Şi aduceţi-vă aminte că eu sînt os din oasele voastre şi carne din carnea voastră.`` 3Fraţii mamei lui au spus toate cuvintele acestea pentru el în auzul tuturor locuitorilor din Sihem, şi inima lor s'a plecat spre Abimelec; căci îşi ziceau: ,,El este frate cu noi.`` 4I-au dat şaptezeci de sicli de argint, pe cari i-au ridicat din casa lui Baal-Berit. Abimelec a cumpărat cu ei pe nişte oameni fără căpătîi şi neastîmpăraţi, cari au mers după el. 5A venit în casa tatălui său la Ofra, şi a ucis pe fraţii săi, fiii lui Ierubaal, şaptezeci de oameni, pe aceeaş peatră. N'a scăpat decît Iotam, cel mai tînăr fiu al lui Ierubaal, căci se ascunsese. 6Toţi locuitorii din Sihem şi toată casa lui Milo s'au strîns la olaltă, şi au venit de au făcut împărat pe Abimelec, lîngă stejarul sădit în Sihem. 7Iotam a aflat despre lucrul acesta. S'a dus şi s'a aşezat pe vîrful muntelui Garizim, şi iată ce le -a strigat el cu glas tare: ,,Ascultaţi-mă, locuitorii Sihemului, şi Dumnezeu să vă asculte! 8Copacii au plecat să ungă un împărat şi să -l pună în fruntea lor. Ei au zis măslinului: ,Împărăţeşte peste noi!` 9Dar măslinul le -a răspuns: ,Să-mi părăsesc eu untdelemnul meu, care îmi aduce laude din partea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca să mă duc să domnesc peste copaci?` 10Şi copacii au zis smochinului: ,Vino, tu, de împărăţeşte peste noi!` 11Dar smochinul le -a răspuns: ,Să-mi părăsesc eu dulceaţa mea şi rodul meu cel minunat, ca să mă duc să domnesc peste copaci?` 12Şi copacii au zis viţei: ,Vino, tu, şi domneşte peste noi.` 13Dar viţa le -a răspuns: ,Să-mi părăsesc eu vinul, care înveseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?` 14Atunci toţi copacii au zis spinului: ,Vino, tu, şi împărăţeşte peste noi.` 15Şi spinul a răspuns copacilor: ,Dacă în adevăr vreţi să mă ungeţi ca împărat al vostru, veniţi şi adăpostiţi-vă subt umbra mea; altfel, să iasă un foc din spin, şi să mistuie cedrii Libanului.` 16Acum, oare cu adevărat şi cu toată curăţia aţi lucrat voi, făcînd împărat pe Abimelec? Aţi arătat voi bunăvoinţă faţă de Ierubaal şi de casa lui? V'aţi purtat voi oare cu el potrivit cu slujba pe care v'a făcut -o? - 17Căci tatăl meu s'a luptat pentru voi; şi -a pus viaţa în primejdie, şi v'a izbăvit din mîna lui Madian; 18şi voi v'aţi ridicat împotriva casei tatălui meu, i-aţi ucis fiii, şaptezeci de oameni, pe aceeaş piatră, şi aţi făcut împărat peste locuitorii din Sihem pe Abimelec, fiul roabei lui, pentrucă este fratele vostru. - 19Dacă în adevăr şi cu toată curăţia v'aţi purtat voi astăzi faţă de Ierubaal şi casa lui, bine! Abimelec să fie bucuria voastră, şi voi să fiţi bucuria lui! 20Dacă nu, să iasă un foc din Abimelec, şi să mistuie pe locuitorii din Sihem şi casa lui Milo; şi un foc să iasă din locuitorii Sihemului şi din casa lui Milo, şi să mistuie pe Abimelec!`` 21Iotam s'a dat înlături, şi a luat -o la fugă; s'a dus la Beer unde a locuit departe de fratele său Abimelec. 22Abimelec stăpînise trei ani peste Israel. 23Atunci Dumnezeu a trimes un duh rău între Abimelec şi locuitorii Sihemului şi locuitorii Sihemului au fost necredincioşi lui Abimelec, 24pentru ca şi cruzimea săvîrşită cu cei şaptezeci de fii ai lui Ierubaal să-şi ia pedeapsa, şi sîngele lor să cadă asupra fratelui lor Abimelec, care -i ucisese, şi asupra locuitorilor Sihemului, cari -l ajutaseră să ucidă pe fraţii săi. 25Locuitorii Sihemului au pus la pîndă împotriva lui, pe vîrfurile munţilor, nişte oameni, cari jăfuiau pe toţi cei ce treceau pe lîngă ei, pe drum. Şi lucrul acesta a fost adus la cunoştinţa lui Abimelec. 26Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu fraţii săi, şi au trecut la Sihem. Locuitorii Sihemului au avut încredere în el! 27Au ieşit la cîmp, le-au cules viile, le-au călcat strugurii, şi au început să se veselească; au intrat în casa dumnezeului lor, au mîncat şi au băut, şi au blestemat pe Abimelec. 28Şi Gaal, fiul lui Ebed, zicea: ,,Cine este Abimelec, şi cine este Sihem, ca să slujim lui Abimelec? Nu este el fiul lui Ierubaal, şi nu este Zebul, îngrijitorul lui? Slujiţi bărbaţilor lui Hamor, tatăl lui Sihem; de ce să slujim lui Abimelec? 29Oh! dacă aş fi eu stăpînul acestui popor, aş răsturna pe Abimelec``. Şi despre Abimelec zicea: ,,Strînge-ţi oştirea şi ieşi``! 30Zebul, cîrmuitorul cetăţii, a auzit ce zicea Gaal, fiul lui Ebed, şi s'a aprins de mînie. 31A trimes pe ascuns nişte soli la Abimelec, ca să -i spună: ,,Iată, Gaal, fiul lui Ebed, şi fraţii lui, au venit la Sihem, şi au răsculat cetatea împotriva ta. 32Acum, pleacă noaptea, tu şi poporul care este cu tine, şi stai la pîndă în cîmp. 33Dimineaţa, la răsăritul soarelui, să te arunci cu năvală asupra cetăţii. Şi cînd Gaal şi poporul care este cu el vor ieşi împotriva ta, să -i faci ce-ţi vor îngădui puterile. 34Abimelec şi tot poporul care era cu el au plecat noaptea, şi s'au pus la pîndă lîngă Sihem, împărţiţi în patru cete. 35Gaal, fiul lui Ebed, a ieşit, şi a stătut la intrarea porţii cetăţii. Abimelec şi tot poporul care era cu el s'au sculat atunci dela pîndă. 36Gaal a zărit poporul, şi a zis lui Zebul: ,,Iată un popor care se pogoară din vîrful munţilor.`` Zebul i -a răspuns: ,,Este umbra munţilor pe cari -i iei drept oameni.`` 37Gaal, luînd iarăş cuvîntul, a zis: ,,Este chiar un popor care se pogoară de pe înălţimile ţării, şi o ceată vine pe drumul Stejarului Ghicitorilor.`` 38Zebul i -a răspuns: ,,Unde îţi este acum gura, cu care ziceai: ,Cine este Abimelec, ca să -i slujim? Nu este oare acesta poporul pe care -l dispreţuiai tu? Mergi acum, şi luptă-te cu el!`` 39Gaal a înaintat în fruntea locuitorilor Sihemului, şi s'a luptat cu Abimelec. 40Urmărit de Abimelec, a luat -o la fugă dinaintea lui, şi mulţi oameni au căzut morţi pînă la intrarea porţii. 41Abimelec s'a oprit la Aruma. Şi Zebul a izgonit pe Gaal şi pe fraţii lui, cari n'au putut să rămînă la Sihem. 42A douazi, poporul, a ieşit la cîmp. Abimelec, căruia i s'a dat de ştire, 43şi -a luat ceata, a împărţit -o în trei părţi, şi s'a pus la pîndă în cîmp. Văzînd că poporul ieşea din cetate, s'a sculat împotriva lor, şi i -a bătut. 44Abimelec şi cetele cari erau cu el au pornit înainte şi s'au aşezat la intrarea porţii cetăţii: două din aceste cete s'au aruncat asupra tuturor celorce erau în cîmp, şi i-au bătut. 45Abimelec a bătut cetatea toată ziua; a luat -o, şi a ucis poporul care se afla în ea. Apoi a dărîmat cetatea pînă în temelie, şi a presărat sare peste ea. 46La auzul acestui lucru, toţi locuitorii turnului Sihemului s'au dus în cetăţuia casei dumnezeului Berit. 47S'a dat de ştire lui Abimelec că toţi locuitorii turnului Sihemnului s'au strîns acolo. 48Atunci Abimelec s'a suit pe muntele Ţalmon, el şi tot poporul care era cu el. A luat o secure în mînă, a tăiat o ramură de copac, a luat -o şi a pus -o pe umăr. Apoi a zis poporului care era cu el: ,,Aţi văzut ce am făcut? Grăbiţi-vă şi faceţi şi voi ca mine.`` 49Şi au tăiat fiecare cîte o ramură, şi au mers după Abimelec; au aşezat ramurile lîngă cetăţuie, şi i-au dat foc ei şi celor ce se aflau în ea. Aşa au perit toţi oamenii din turnul Sihemului, în număr de aproape o mie, bărbaţi şi femei. 50Abimelec a pornit împotriva Tebeţului. A împresurat Tebeţul, şi l -a luat. 51În mijlocul cetăţii era un turn tare, unde au fugit toţi locuitorii cetăţii, bărbaţi şi femei; au încuiat uşile după ei, şi s'au suit pe acoperişul turnului. 52Abimelec a ajuns pînă la turn; l -a bătut, şi s'a apropiat de uşa turnului ca să -i pună foc. 53Atunci o femeie a aruncat o piatră de rîşniţă pe capul lui Abimelec, şi i -a sfărîmat ţeasta capului. 54Îndată el a chemat pe tînărul care -i purta armele, şi i -a zis: ,,Scoate-ţi sabia, şi omoară-mă, ca să nu se zică de mine: ,L -a omorît o femeie.`` Tînărul l -a străpuns cu sabia, şi a murit. 55Cînd au văzut bărbaţii lui Israel că Abimelec a murit, au plecat fiecare acasă. 56Astfel a făcut Dumnezeu să cadă asupra lui Abimelec răul pe care -l făcuse tatălui său, ucizînd pe cei şaptezeci de fraţi ai lui; 57şi Dumnezeu a făcut să cadă asupra capului oamenilor din Sihem tot răul pe care -l făcuseră. Astfel s'a împlinit faţă de ei blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal.
Copyright information for RomCor