‏ Luke 21

1Isus Şi -a ridicat ochii, şi a văzut pe nişte bogaţi cari îşi aruncau darurile în vistierie. 2A văzut şi pe o văduvă săracă, aruncînd acolo doi bănuţi. 3Şi a zis: ,,Adevărat vă spun, că această văduvă săracă a aruncat mai mult decît toţi ceilalţi; 4căci toţi aceştia au aruncat la daruri din prisosul lor; dar ea a aruncat din sărăcia ei, tot ce avea ca să trăiască.`` 5Pe cînd vorbeau unii despre Templu, că era împodobit cu pietre frumoase şi daruri, Isus a zis: 6,,Vor veni zile cînd, nu va rămînea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărîmată.`` 7,,Învăţătorule``, L-au întrebat ei, ,,cînd se vor întîmpla toate aceste lucruri? Şi care va fi semnul cînd se vor întîmpla aceste lucruri?`` 8Isus a răspuns: ,,Băgaţi de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: ,Eu sînt Hristosul`, şi ,Vremea se apropie.` Să nu mergeţi după ei. 9Cînd veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă spăimîntaţi; pentrucă întîi trebuie să se întîmple aceste lucruri. Dar sfîrşitul nu va fi îndată. 10,,Apoi``, le -a zis El, ,,un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. 11Pe alocurea vor fi mari cutremure de pămînt, foamete şi ciumi; vor fi arătări înspăimîntătoare, şi semne mari în cer. 12Dar înainte de toate acestea, vor pune mînile pe voi, şi vă vor prigoni: vă vor da pe mîna sinagogelor, vă vor arunca în temniţe, vă vor tîrî înaintea împăraţilor şi înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu. 13Aceste lucruri vi se vor întîmpla ca să fiţi mărturie. 14Ţineţi bine minte, să nu vă gîndiţi mai dinainte ce veţi răspunde; 15căci vă voi da o gură şi o înţelepciune, căreia nu -i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi protivnicii voştri. 16Veţi fi daţi în mînile lor pînă şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi. 17Veţi fi urîţi de toţi din pricina Numelui Meu. 18Dar nici un păr din cap nu vi se va pierde. 19Prin răbdarea voastră, vă veţi cîştiga sufletele voastre. 20Cînd veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. 21Atunci, cei din Iudea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, şi cei de prin ogoare să nu intre în el. 22Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. 23Vai de femeile cari vor fi însărcinate, şi de cele ce vor da ţîţă în acele zile! Pentrucă va fi o strîmtorare mare în ţară, şi mînie împotriva norodului acestuia. 24Vor cădea supt ascuţişul săbiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, pînă se vor împlini vremurile neamurilor. 25Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pămînt va fi strîmtorare printre neamuri, cari nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; 26oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor cari se vor întîmpla pe pămînt; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. 27Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. 28Cînd vor începe să se întîmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.`` 29Şi le -a spus o pildă: ,,Vedeţi smochinul şi toţi copacii. 30Cînd înfrunzesc, şi -i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. 31Tot aşa, cînd veţi vedea întîmplîndu-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. 32Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, pînă cînd se vor împlini toate aceste lucruri. 33Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. 34Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. 35Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi ceice locuiesc pe toată faţa pămîntului. 36Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, cari se vor întîmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.`` 37Ziua, Isus învăţa pe norod în Templu, iar noaptea Se ducea de o petrecea în muntele care se cheamă muntele Măslinilor. 38Şi tot norodul venea dis de dimineaţă la El în Templu, ca să -L asculte.
Copyright information for RomCor