Proverbs 13
1Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său, dar batjocoritorul n'ascultă mustrarea. - 2Prin rodul gurii ai parte de bine, dar cei stricaţi au parte de sîlnicie. - 3Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui. - 4Leneşul doreşte mult, şi totuş, n'are nimic, dar cei harnici se satură. - 5Cel neprihănit urăşte cuvintele mincinoase, dar cel rău se face urît şi se acoperă de ruşine. - 6Neprihănirea păzeşte pe cel nevinovat, dar răutatea aduce pierzarea păcătosului. - 7Unul face pe bogatul, şi n'are nimic, altul face pe săracul, şi are totuş mari avuţii, - 8Omul cu bogăţia lui îşi răscumpără viaţa, dar săracul n'ascultă mustrarea. - 9Lumina celor neprihăniţi arde voioasă, dar candela celor răi se stinge. - 10Prin mîndrie se aţîţă numai certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile. - 11Bogăţia cîştigată fără trudă scade, dar ce se strînge încetul cu încetul, creşte. - 12O nădejde amînată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă. - 13Cine nesocoteşte Cuvîntul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă este răsplătit. - 14Învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii. - 15O minte sănătoasă cîştigă bunăvoinţă, dar calea celor stricaţi este pietroasă. - 16Orice om chibzuit lucrează cu cunoştinţă, dar nebunul îşi dă la iveală nebunia. - 17Un sol rău cade în nenorocire, dar un sol credincios aduce tămăduire. - 18Sărăcia şi ruşinea sînt partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste. - 19Împlinirea unei dorinţe este dulce sufletului, dar celor nebuni le este urît să se lase de rău. - 20Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău. - 21Nenorocirea urmăreşte pe cei ce păcătuiesc, dar cei neprihăniţi vor fi răsplătiţi cu fericire. 22Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi, dar bogăţiile păcătosului sînt păstrate pentru cel neprihănit. - 23Ogorul pe care -l desţelineşte săracul dă o hrană îmbelşugată, dar mulţi pier din pricina nedreptăţii lor. - 24Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine -l iubeşte, îl pedepseşte îndată. - 25Cel neprihănit mănîncă pînă se satură, dar pîntecele celor răi duce lipsă. -
Copyright information for
RomCor