Psalms 138
1(Un psalm al lui David.) Te laud din toată inima, cînt laudele Tale înaintea dumnezeilor. 2Mă închin în Templul Tău cel sfînt, şi laud Numele Tău, pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s'a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale. 3În ziua cînd Te-am chemat, m'ai ascultat, m'ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. 4Toţi împăraţii pămîntului Te vor lăuda, Doamne, cînd vor auzi cuvintele gurii Tale; 5ei vor lăuda căile Domnului, căci mare este slava Domnului! 6Domnul este înălţat: totuş vede pe cei smeriţi, şi cunoaşte de departe pe cei îngîmfaţi. 7Cînd umblu în mijlocul strîmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mîna spre mînia vrăjmaşilor mei, şi dreapta Ta mă mîntuieşte. 8Domnul va sfîrşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mînilor Tale.
Copyright information for
RomCor