‏ Exodus 10

A opta urgie: lăcustele

1Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima atât lui, cât și slujitorilor săi, ca să fac aceste semne ale Mele în mijlocul lor, 2iar voi să puteți istorisi în auzul copiilor și al nepoților voștri cât de aspru M-am purtat cu egiptenii și ce semne am făcut în mijlocul lor și, astfel, să știți că Eu sunt Domnul“.

3Moise și Aaron s-au dus la Faraon și i-au zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: «Până când vei refuza să te smerești înaintea Mea? Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească. 4Căci, dacă refuzi să-Mi lași poporul să plece, iată, voi aduce mâine lăcuste pe teritoriul tău. 5Ele vor acoperi întinderea țării și nimeni nu va mai putea vedea pământul. Ele vor devora tot ce v-a mai rămas după grindină, vor devora orice copac care crește pe câmp și 6îți vor umple palatele, casele slujitorilor tăi și ale tuturor egiptenilor. Va fi ceva ce nici părinții, nici strămoșii tăi n-au văzut de când sunt ei pe pământ și până în ziua de azi»“. Apoi ei s-au întors și au ieșit de la Faraon. 7Slujitorii lui Faraon i-au zis acestuia: „Până când va fi omul acesta o capcană pentru noi? Lasă-i pe oamenii aceștia să plece ca să slujească Domnului, Dumnezeul lor. Încă nu înțelegi că Egiptul este ruinat?“. 8Moise și Aaron au fost aduși înapoi la Faraon și el le-a zis:

‒ Duceți-vă! Slujiți Domnului, Dumnezeul vostru! Dar cine dintre voi va merge?

 9Moise i-a răspuns:

‒ Vom merge cu tinerii și cu bătrânii noștri, cu fiii și fiicele noastre, cu turmele și cirezile noastre, pentru că avem de ținut o sărbătoare în cinstea Domnului.

 10El le-a zis:

‒ Așa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecați, pe voi și pe copiii voștri! Aveți grijă, căci știu că aveți de gând să faceți ceva rău! 11Nu așa; duceți-vă doar voi, bărbații, și slujiți Domnului, căci aceasta ați cerut.

Și au fost alungați dinaintea lui Faraon.

 12După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna peste țara Egiptului, ca să iasă lăcustele peste ea și să devoreze orice plantă din țara Egiptului, tot ce a mai rămas după grindină“. 13Moise și-a întins toiagul peste țara Egiptului, și Domnul a adus vântul de est peste țară toată ziua aceea și toată noaptea. Când s-a făcut dimineață, vântul de est a adus lăcustele. 14Lăcustele au venit peste toată țara Egiptului și s-au așezat pe întreg teritoriul ei. Era un roi de lăcuste atât de numeros, cum n-a mai fost vreodată și nu va mai fi. 15Ele au acoperit întreaga țară, și tot pământul s-a înnegrit. Au devorat toate plantele din țară și tot rodul pomilor pe care l-a lăsat grindina. În toată țara Egiptului n-a mai rămas nimic verde, nici copaci și nici plante pe câmp. 16Faraon i-a chemat repede pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, și împotriva voastră. 17Iartă-mi păcatul și de data aceasta și rugați-vă Domnului, Dumnezeul vostru, mai ales ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte“.

18 Moise a ieșit de la Faraon și s-a rugat Domnului. 19Domnul a făcut să sufle dinspre vest un vânt foarte puternic, care a luat lăcustele și le-a aruncat în Marea Roșie. ▼
▼Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor – vezi Iona 2:5, unde același termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin Septuaginta și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26.
 Nicio lăcustă n-a rămas pe întreg teritoriul Egiptului. 20Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon și acesta nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece.

A noua urgie: întunericul

21Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer și va fi întuneric peste toată țara Egiptului, atât de întuneric, încât să-l poți pipăi“. 22Moise și-a întins mâna spre cer și a fost întuneric beznă în toată țara Egiptului timp de trei zile. 23Nu se vedeau unii pe alții și timp de trei zile nu s-a ridicat niciunul din locul în care era. Dar toți fiii lui Israel au avut lumină în locuințele lor.

24Faraon l-a chemat pe Moise și i-a zis:

‒ Duceți-vă! Slujiți Domnului. Familiile voastre pot merge cu voi, însă turmele și cirezile voastre vor rămâne.

 25Moise a răspuns:

‒ Ne vei da tu în mâini jertfe și arderi-de-tot, pe care să le aducem Domnului, Dumnezeul nostru? 26Și vitele noastre trebuie să meargă cu noi. Nicio copită nu va rămâne, căci din ele vom lua ca să-I slujim Domnului, Dumnezeul nostru, și până vom ajunge acolo nu știm ce vom folosi ca să-I slujim Domnului.

27Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon și acesta n-a vrut să-i lase să plece.

28Apoi Faraon i-a zis:

‒ Pleacă de la mine! Ferește-te să-mi mai vezi fața, pentru că, în ziua în care-mi vei vedea fața, vei muri.

 29Moise i-a răspuns:

‒ Să fie precum ai zis. Nu-ți voi mai vedea fața.
Copyright information for RonNTR