‏ Exodus 14

1Apoi Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2„Spune-le fiilor lui Israel să se întoarcă și să-și așeze tabăra lângă Pi-Hahirot, între Migdol și mare, față în față cu Baal-Țefon. Să vă așezați tabăra lângă mare, față în față cu Baal-Țefon. 3Faraon va zice despre fiii lui Israel: «Rătăcesc fără țintă prin țară, îi înghite deșertul». 4Eu îi voi împietri inima lui Faraon și el îi va urmări. Însă voi fi glorificat prin Faraon și prin toată armata lui. Egiptenii vor ști astfel că Eu sunt Domnul“. Și ei au făcut întocmai.

5Când i s-a spus regelui Egiptului că poporul a fugit, inima lui Faraon și a slujitorilor săi s-a întors împotriva poporului și au zis: „Ce-am făcut? Cum de l-am lăsat pe Israel să plece și să nu ne mai slujească?“. 6Faraon și-a pregătit carul și și-a luat cu el poporul. 7A luat șase sute de care alese și toate celelalte care ale Egiptului, fiecare cu propria lui căpetenie. 8Domnul i-a împietrit inima lui Faraon, regele Egiptului, și astfel acesta i-a urmărit pe fiii lui Israel. În acest timp, fiii lui Israel mergeau înainte cu îndrăzneală. 9Egiptenii i-au urmărit cu toți caii și carele lui Faraon, cu călăreții ▼

▼Sau: conducătorii carelor (și în vv. 17-18, 23, 26 și 28).

și armata acestuia. I-au ajuns tocmai când aveau tabăra așezată lângă mare, lângă Pi-Hahirot, față în față cu Baal-Țefon. 10În timp ce Faraon se apropia, fiii lui Israel și-au ridicat ochii și iată că egiptenii mărșăluiau după ei. Atunci fiii lui Israel s-au temut foarte tare și au strigat către Domnul.

11Apoi i-au zis lui Moise:

‒ Pentru că nu mai erau morminte în Egipt ne-ai adus să murim în deșert? Ce ne-ai făcut, scoțându-ne din Egipt? 12Nu tocmai aceasta îți spuneam noi în Egipt, când ziceam: „Lasă-ne să slujim egiptenilor, căci este mai bine pentru noi să slujim egiptenilor decât să murim în deșert“?

13Dar Moise a zis poporului:

‒ Nu vă temeți, stați fermi și veți vedea eliberarea de care vă va face parte Domnul astăzi, pentru că pe egiptenii pe care îi vedeți azi, nu-i veți mai vedea niciodată. 14Domnul Se va lupta pentru voi; voi însă, să stați liniștiți.

15Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „De ce strigi către Mine? Spune-le fiilor lui Israel să meargă înainte. 16Ridică-ți toiagul, întinde-ți mâna spre mare și despic-o, astfel încât fiii lui Israel să treacă prin mijlocul mării ca pe uscat. 17Iar Eu, iată, voi împietri inimile egiptenilor și aceștia vor merge după ei. Astfel, voi fi glorificat prin Faraon și prin toată armata lui, prin carele și călăreții lui. 18Egiptenii vor ști că Eu sunt Domnul, atunci când voi fi glorificat prin Faraon, prin carele și prin călăreții lui“.

19Îngerul lui Dumnezeu, Care mergea înaintea taberei lui Israel, Și-a schimbat locul și a mers în urma lor. Stâlpul de nor s-a ridicat dinaintea lor și a stat în urma lor. 20El a venit între tabăra egiptenilor și tabăra lui Israel. Noaptea, norul era întunecos într-o parte și luminos în cealaltă. Astfel, cele două tabere nu s-au apropiat una de cealaltă toată noaptea.

21Apoi Moise și-a întins mâna spre mare. Domnul a pus marea în mișcare printr-un vânt puternic dinspre est, care a despărțit apele și a făcut din mare pământ uscat. 22Fiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe pământ uscat, apele făcându-se zid la dreapta și la stânga lor. 23Egiptenii i-au urmărit, și toți caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat după ei în mijlocul mării. 24Spre dimineață, Domnul S-a uitat, din stâlpul de foc și de nor, spre tabăra egiptenilor și a adus panică în tabăra egiptenilor. 25Le-a scos roțile de la care și i-a făcut să le mânuiască astfel cu greutate. Atunci egiptenii au zis: „Să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul luptă pentru ei împotriva Egiptului“.

26Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre mare și apele vor veni înapoi peste egipteni, peste carele și peste călăreții lor“. 27Moise și-a întins mâna spre mare și, înspre dimineață, marea a revenit la adâncimea ei. În timp ce egiptenii fugeau din calea ei, Domnul i-a năpustit pe aceștia în mijlocul mării. 28Apele s-au întors și au acoperit carele, călăreții și toată armata lui Faraon, care intrase după ei în mijlocul mării. N-a mai rămas între ei nici măcar unul. 29Însă fiii lui Israel au mers prin mijlocul mării ca pe uscat, apele făcându-se zid la dreapta și la stânga lor.

30În ziua aceea, Domnul l-a salvat pe Israel din mâna egiptenilor, și Israel i-a văzut pe egipteni morți pe malul mării. 31Israel a văzut lucrarea măreață pe care a înfăptuit-o Domnul împotriva egiptenilor. Astfel, poporul s-a temut de Domnul și a crezut în Domnul și în slujitorul Său Moise.